După o discuție cu ministrul Justiției, Lazăr s-a răzgândit: întâlnire cu membrii comisiei pentru alegeri „la o dată ce va fi stabilită de comun acord”. UPDATE

După o discuție cu ministrul Justiției, Lazăr s-a răzgândit: întâlnire cu membrii comisiei pentru alegeri „la o dată ce va fi stabilită de comun acord. UPDATE
Publicat: 29/08/2017, 10:03
Actualizat: 05/06/2018, 14:48

„Ministerul Public a fost tot timpul deschis la o discuție pentru o cooperare loială, însă în formele prevăzute de lege. Noi nu putem coopera altfel decât în modul în care prevede legea. Iar în modul în care prevede legea, noi vom coopera în continuare. Discuția față în față este cea mai bună. Și noi suntem deschiși la o astfel de discuție. Că ea se va desfășura la CSM sau la Ministerul Justiției va fi în regulă. Nu știm când va fi. Noi suntem deschiși la o astfel de discuție care ar putea să aibă loc și vom găsi fără îndoială soluția legală. În mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar să fie examinat de o instituție extrajudiciară. Însă vom putea pune la dispoziție informațiile care sunt necesare pentru clarificarea unor lucruri. Sunt informații de interes public și noi suntem dispuși să le punem la dispoziție”, a declarat, marți dimineața, Augustin Lazăr, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Reacția lui Augustin Lazăr vine după ce Ministerul Justiției și PICCJ au precizat, luni seară, că, în urma informațiilor contradictorii lansate în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre ministrul Tudorel Toader, procurorul general Augustin Lazăr și Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, această discuție va avea loc în perioada următoare.

Inițial, membrii Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 au anunțat, luni, că vor avea, săptămâna aceasta, o întâlnire cu ministrul Justiției și cu procurorul general al României, pe tema dosarului clasat privind turul de scrutin din 2009, discuțiile fiind programate la inițiativa lui Augustin Lazăr. La scurt timp, Ministerul Public a infirmat, însă, aceste declarații și a transmis că Lazăr nu are cunoștință despre o astfel de întrevedere.

Câteva ore mai târziu, procurorul general s-a răzgândit, în urma unei discuții cu ministrul Justiției.

Ministerul Justiției și PICCJ au precizat că, în urma informațiilor contradictorii lansate în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre ministrul Tudorel Toader, procurorul general Augustin Lazăr și Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, această discuție va avea loc în perioada următoare.

„Domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției și domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit ca, în perioada următoare, să aibă loc o întâlnire cu parlamentarii din Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. Întâlnirea, la care vor fi invitați și membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va avea loc la sediul Ministerului Justiției sau la CSM la o dată ce va fi stabilită de comun acord”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către cele două instituții.

Membrii comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 au anunțat, luni, că vor avea, la inițiativa procurorului general, o întâlnire cu ministrul Justiției și cu Augustin Lazăr, pe tema dosarului clasat privind turul de scrutin din 2009

„În cursul acestei săptămâni, Biroul Comisiei de anchetă va avea o întâlnire cu procurorul general pe tema dosarului clasat la Parchet. Discuțiile eu zic că sunt bune, lămurim aspecte legate de dosarul clasat, dosarul solicitat de comisia noastră. (…) Am stabilit că la biroul domnului ministru vom avea o întâlnire fie miercuri, fie joi, în această săptămână, pentru că termenul de redactare a raportului este foarte curând, săptămâna viitoare. Un dialog este bun și sper să ieșim cu niște răspunsuri la întrebările noastre”, a declarat președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Oana Florea.

Aceasta a mai precizat că inițiativa îi aparține procurorului general al României, Augustin Lazăr. În cadrul discuțiilor, reprezentanții comisiei vor cere un puct de vedere ministrului Justiției cu privire la refuzul Laurei Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, de a se prezenta în fața comisiei pentru a răspunde la întrebări.

„Colegii au votat să aflăm și punctul de vedere al ministrului cu privire la faptul că, deși Curtea Constituțională a constatat obligativitatea, în virtutea colaborării loiale între instituții, obligativitatea procurorului șef DNA de a se prezenta, acesta nu s-a prezentat. Scrisorile trimise nu sunt chiar satisfăcătoare, răspunsurile nu sunt cu privire la întrebările adresate de membrii comisiei. Vom face vorbire și despre această situație”, a mai spus Florea.

„Referitor la afirmațiile apărute în spațiul public potrivit cărora domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să aibă o întâlnire cu Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din decembrie 2009, Biroul de informare și relații publice este împuternicit să facă următoarele precizări: Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, nu are cunoștință despre o asemenea întâlnire la Ministerul Justiției și cu atât mai puțin despre obiectul acesteia”, a anunțat la scurt timp pe Facebook Ministerul Public. În cadrul mesajului , se menționează că procurorul general „își exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuțiile specifice funcției și dispozițiilor legale în vigoare”.

Maior, pârât la Iohannis

Tot în ședința de luni, Comisia de anchetă a decis și trimiterea către Klaus Iohannis a unei informări prin care să transmită că George Maior refuză să răspundă la întrebările parlamentarilor.

Președinta Comisiei, Oana Florea, a spus, însă, că personal s-a abținut de la vot pentru că e cunoscut faptul că„în unele țări oamenii s-au folosit de dreptul la tăcere”, precizând că nu a votat nici propunerea potrivit căreia Comisia ar trebui să ceară un punct de vedere de la SRI cu privire la cele întâmplate.

Întrebată ce urmărește, de fapt, Comisia prin această informare pe care a decis să o trimită la Cotroceni, Florea a replicat că„sigur nu avem competența să cerem sancționarea” și că ea nu face decât să aplice o decizie a membrilor, în calitatea ei de președinte. „Personal nu aștept nimic (n.r. după informarea trimisă către Klaus Iohannis)”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună